O sa razi, totul e chimie - Mai Thi Nguyen - Kim


Telefoane, cafea, emoții – cum le explică pe toate chimia


lei45 
  • Cod SKU: 9786067223842
  • Transport:  

Aflați mai multe


Ce facem, ce ne înconjoară, ce simțim – totul are de-a face cu chimia. Tânăra chimistă și jurnalistă de știință Mai Thi Nguyen-Kim nu ne lasă niciun moment să ne îndoim de asta. Ea descompune fenomene cotidiene cunoscute în elemente chimice și ne explică într-un mod glumeț și original ce reacții chimice se desfășoară în secret în jurul nostru. Mai Thi Nguyen-Kim nu ne deschide doar ochii, ci și apetitul pentru chimie. 


Chimia în viața de zi cu zi: programul tinerei cercetătoare și jurnaliste Mai Thi ne poartă ca un fir roșu printr-o lume în care se ascund o mulțime de fenomene chimice. Ziua începe cu chimia trezirii, cu hormonii stresului și ai somnului, care trebuie ținuți bine în frâu. Aflăm care este momentul cel mai potrivit pentru a savura prima cafea, de ce pasta de dinți ar trebui să conțină fluoride și de ce haosul de pe biroul din camera de lucru este un lucru natural în univers.


Descoperim lucruri noi despre Gorilla Glass și despre modul de funcționare a bateriei telefonului mobil, cum îi putem prelungi durata de viață și de ce unele baterii explodează uneori. Înțelegem brusc de ce doar sărurile de aluminiu protejează împotriva petelor de transpirație, de ce pute sudoarea și cum se poate combate asta.


La cumpărături în supermarket, Mai Thi ne dezvăluie dacă merită să cumpărăm apă minerală pentru sportivi și cum ne ajută principiile de bază din chimie să evităm trucurile evidente de marketing. Seara descoperim secretul unui tort de ciocolată delicios. Nu în ultimul rând, ajungând la avansați, aflăm și ce se întâmplă la nivel molecular când între doi oameni există chimie.


Pentru mine, Mai Thi se numără printre cele mai mari talente ale comunicării științifice din Germania. Dincolo de competențele ei de specialitate, ea se pricepe să comunice lucrurile simplu, cu pasiune și creativitate. — Ranga Yogeshwar

Editura
Publica