Îți ingrijești corpul, ai învățat de la știință cum să-l întărești și să previi sau să reduci suferința. Dar cum faci cu inima și mintea ta? Primesc ele în aceeași măsură atenția și grija ta? Vino MARȚI 1 OCTOMBRIE, de la ora 18:30, când vom vorbi despre exerciții de întărire sufletească. Pornind de la exemplele filosofiei practice, în special de la cea stoică, discutăm despre ce facem zilnic pentru o viață bună. Pentru fiecare seară de proiecții noi îți propunem subiectul, selectăm conferința TED pe care o proiectăm, apoi provocăm discuția. Tu vii în amfiteatru cu experiența și cunoștințele tale despre subiect, pe care le poți împărtăși cu ceilalți. La Seneca Anticafe plătești doar timpul. 1 oră înseamnă 12 lei de persoană, sau 10 lei dacă ești elev, student sau donator de sânge cu carnetul la tine. Ai bufet cu ceaiuri și cafea, fructe și snack-uri, o librărie generoasă, internet și calculatoare, canapele moi și mese de încredere pentru tot ce îți propui să faci: să citești, să muncești, să te relaxezi, să vorbești. -------------------------------------- Te rugăm să ne confirmi participarea la contact@senecanticafe.ro.